Olandeză datând realitatea realității. Mimesis: Reprezentarea realității în literatura occidentală - zoozle.ro

Aşa, de exemplu, acum de curînd, a pus pe o casă următoarea tăbliţă: «Gaius Pompeius Diogenes dă cu chirie de la 1 iulie camera-i de la mansardă, căci el şi-a cumpărat o casă». Au fost construite aproximativ 2.

Reprezentant al criticii literare stilistice. Opera sa principală, Mimesis, realizează o istorie a realismului în literatura occidentală. Brătianu nr. Negoiţescu - I a ş i: Polirom, p. N egoiţescu I. ISBN: Intervenţiile asupra ediţiei anterioare - minime, întrucît s-a urmărit păstrarea unui stil uşor arhaic, în consonanţă atît cu epoca de apariţie a cărţii, cît şi cu limbajul traducătorului - au vizat actualizarea normei doar în situaţiile în care neconcordanţele cu norma actuală erau prea stridente.

Notă asupra ediţiei Pentru versiunea românească a textelor ilustrative din cuprinsul volumului ele au fost transcrise în versiunea dată de Auerbach s-au folosit următoarele ediţii : Petronius - Satyricon, tr. Marinescu, ; Tacitus - Anale, tr.

Lovinescu, ; Apuleius - Măgarul de aur. Metamorfoze, tr. Teodorescu, ; Dante - Divina Comedie, tr. Eta Boeriu, ; Boccaccio - Decameronul, tr. Eta Boeriu, ; Rabelais - Gargantua, tr. Vulpescu, ; Montaigne - Eseuri, vol. I, tr. Leviţchi, ediţia Opere, vol. Frunzetti şi E.

Papu, ; La Bruyère - Caracterele, tr. Teodoreanu, ediţia Opere, vol. Toma, ediţia Opere, vol. Eftimiu, ediţia Opere, vol. IV, ; Boileau - Arta poetică, tr. Philippide, din volumul Naivul, ; Stendhal - Roşu şi negru, tr. Botez, ; Zola - Germinai, tr. Lemnaru, ; Proust - în căutarea timpului pierdut. Swann, tr. Isbăşescu şi Mariana Crainic, din ediţia Teatru, vol. I,precum şi Biblia, în traducerea lui Gala Galaction ; Al. Gramatopol Amian; Sf. Ieronim; Sf. Bernard de Clairvaux ; Benvenuto da Imola ; Sf.

Vulpescu Rabelais, Pantagruel. Restul traducerilor au fost completate de către redacţie. Modificări sau variante faţă de ediţiile folosite sînt date în paranteze drepte.

Revolta Neerlandeză

Indicele lucrării păstrează, într-o formă uşor amplificată, caracterul selectiv al indicelui ediţiei germane. Redacţia Traducătorul ţine să menţioneze că a fost ajutat in munca sa de Sanda Ioanovici şi Dieter Fuhrmann.

Negoiţescu I Cicatricea lui Ulise Cititorii Odiseei îşi amintesc de scena emoţionantă şi bine pregătită din cîntul 19 în care bătrîna îngrijitoare Euricleea recunoaşte la întoarcere pe Ulise, căruia îi fusese doică odinioară, după o cicatrice de pe pulpă. Străinul a cîştigat bunăvoinţa Penelopei: conform dorinţei acestuia, Penelopa porun­ ceşte îngrijitoarei să-i spele picioarele, ceea ce constituie în toate povestirile vechi prima îndatorire a ospitalităţii faţă de drumeţul obosit; Euricleea se apucă să aducă apă, să amestece apa rece cu cea caldă, vorbind cu tristeţe despre stăpînul dispărut, care ar putea să aibă cam aceeaşi vîrstă ca şi oaspetele şi care rătăceşte poate olandeză datând realitatea realității el acuma pe undeva, biet străin - cu această ocazie remarcă şi faptul că oaspetele îi seamănă uluitor de mult -în timp ce Ulise îşi aminteşte de cicatrice şi se trage mai la o parte în umbră, pentru a evita cel puţin faţă de Penelopa recunoaşterea, inevitabilă acum şi încă nedorită de dînsul.

Penelopa, a cărei atenţie fusese de altfel sustrasă de la această scenă prin grija Atenei, n-a băgat nimic de seamă. Toate acestea sînt povestite cu exactitate şi pe îndelete.

De același autor Cu mici, dar notabile excepții despre care va fi vorba cu altă ocazie, televiziunile, publicațiile și radiourile din România nu au o linie publicistică elaborată și clară; cu alte cuvinte, nu există o politică editorială enunțată, cu componenta etică inclusă, așa încât să știe și jurnaliștii în ce se bagă.

Cele două femei îşi exprimă sentimentele în vorbire directă, amănunţită, cursivă. Deşi e vorba de sentimente, amestecate doar pe alocuri cu consideraţii foarte gene­ rale asupra soartei omeneşti, legătura sintactică dintre părţi este cît se poate de clară; nici un contur nu rămîne vag. S-a acordat spaţiu şi timp suficient pentru o descriere bine orînduită, uniformă şi completă, a obiectelor, a ajutorului dat lui Ulise, a gesturilor; nici chiar în momentul dramatic al recunoaşterii poetul nu scapă ocazia de a face cunoscut cititorului faptul că, pentru a o împiedica să vorbească, Ulise o prinde cu mîna dreaptă pe bătrînă de beregată, în timp ce cu cealaltă mînă o trage mai aproape de sine.

Clar conturaţi, puternic şi uniform luminaţi, stau sau se mişcă oamenii şi obiec­ tele într-un spaţiu care poate fi îmbrăţişat cu vederea; şi nu mai puţin clare, pe deplin exprimate şi bine orînduite sînt sentimentele şi gîndurile, chiar şi în momentele patetice.

Este vorba de mai mult de şaptezeci de versuri - în timp ce incidentul însuşi cuprinde aproximativ patruzeci de versuri înainte şi patruzeci după întrerupere. Aceasta constituie mai întîi un prilej de a-1 prezenta cititorului pe Autolicos, de a-i vorbi de locuinţa sa, de înrudirea lui cu Ulise, de caracterul său şi, tot atît de amănunţit olandeză datând realitatea realității cît de încîntător, de comportamentul său după naşterea nepotului; urmează apoi vizita lui Ulise, care între timp devenise un adolescent; salutul cu care e întîmpinat, ospăţul dat în cinstea lui, somnul de peste noapte şi trezirea, plecarea în zori de zi la vînătoare, adulmecarea vînatului, lupta, rănirea lui Ulise de către un mistreţ, oblojirea rănii, însănătoşirea, întoarcerea în Itaca, olandeză datând realitatea realității îngrijorate ale părinţilor; toate acestea fiind povestite, iarăşi, cu o perfectă exactitate, ce nu lasă în umbră nici un lucru, nici un amănunt de legătură.

Şi abia după aceea se întoarce povestitorul în iatacul Penelopei, şi Euricleea, care, cuprinsă de spaimă, recunoscuse cicatricea înainte de între­ rupere, lasă abia acum, după această întrerupere, să cadă piciorul ridicat înapoi în vas.

Idcea ce vine îndată în minte unui cititor modern, aceea că poetul a urmărit aici o creştere a tensiunii, este dacă nu cu totul greşită, totuşi deloc hotărîtoare pentru a explica procedeul lui Homer. Căci elementul de încordare este foarte slab în epopeile homerice; acestea nu urmăresc, prin întregul lor stil, să ţină pe cititor sau pe auditor încordat.

Încîntătoarea scenă de vînătoare, subtil formulată şi pe larg povestită, cu toată desfăşurarea ei elegantă, cu bogăţia de tablouri idilice, urmăreşte să cucerească pe auditor tot timpul cît o ascultă - să-l facă să uite cele întîmplate adineaori la spălatul picioarelor.

Dar Homer - şi asupra acestei probleme vom mai reveni - nu cunoaşte fundalul. Cele povestite de el constituie totdeauna un prezent şi umplu complet cîmpul de acţiune şi sufletul auditorului. Aşa se întîmplă şi aici. Dar amîndoi, atît Schiller, cît şi Goethe, ridică procedeul homeric la rangul de lege a poeziei epice în genere, iar cuvintele lui Schiller citate mai sus sînt valabile pentru poetul epic îndeobşte, spre deosebire de poetul tragic.

Şi, în afară de aceasta, mi se pare de nedemonstrat şi neverosimil ca procedeul din epopeile homerice să fi fost conceput din considerente estetice emily osment și mitchel musso datând în viața reală chiar şi numai dintr-un sentiment estetic de felul celui admis de Goethe şi Schiller.

Modul în care arhitectura olandeză din Cape este esențială pentru trecutul din Cape Town - -

Desigur, efectul este exact cel descris de ei şi de fapt de aici derivă noţiunea de epic pe care şi-au format-o ei înşişi, precum şi toţi scriitorii influenţaţi în mod hotărîtor de Antichitatea clasică. Dar raţiunea elementului retardant mi se pare a fi cu totul alta, şi anume exigenţa stilului homeric de a nu lăsa în penumbră sau nefinit nimic din ceea ce s-a amintit odată. Digresiunea asupra originii cicatricii nu se deosebeşte în fond de numeroasele pasaje în care un nou personaj care apare sau orice obiect nou sau unealtă nouă sînt descrise imediat, chiar şi în mijlocul celui mai aprig tumult al unei bătălii, în natura şi originea lo r; ori de pasajele unde ni se dau amănunte despre un zeu care îşi face apariţia, relatîndu-ni-se care a fost ultima sa reşedinţă, ce a făcut acolo şi felul în care a ajuns aici; chiar şi epitetele cred că trebuie explicate în ultimă instanţă prin aceeaşi nevoie de a prezenta concret fenomenele.

Desigur, efectul estetic astfel obţinut va fi fost curînd sesizat şi apoi chiar căutat; dar motivul original trebuie căutat totuşi în impulsul fundamental al stilului homeric de a reprezenta fenomenele perfect rotunjite, palpabile şi vizibile în toate părţile lor componente, precis determinate în ceea ce priveşte relaţiile lor spaţiale şi temporale.

Aceeaşi situaţie şi în cazul proceselor interioare: nici din ele nu este voie să rămînă ceva ascuns sau neexprimat. Oamenii lui Homer îşi dezvăluie fără nici o rezervă simţă­ mintele intime, şi chiar expresia pasiunilor cunoaşte o ordine; ceea ce nu spun cu glas tare altora, îşi mărturisesc în sinea lor, încît cititorul află despre ei totul.

Se întîmplă multe lucruri îngrozitoare în epopeile homerice, dar nimic nu se petrece pe tăcute; Polifem vorbeşte cu U lise; acesta stă de vorbă cu peţitorii în momentul în care începe să-i ucidă ; Hector şi Ahile au o întinsă convorbire atît înainte, cît şi după luptă; şi nici o intervenţie nu este atît de dominată de teamă sau mînie, încît elementele structurii logice şi lingvistice să lipsească sau să ajungă în dezordine.

Acest lucru este, bine­ înţeles, valabil nu numai pentru intervenţiile orale, ci pentru prezentarea artistică în genere. Fenomenele particulare sînt puse peste tot cît mai limpede în legătură unele cu altele; un număr mare de conjuncţii, adverbe, particule şi alte elemente sintactice, toate bine conturate în ceea ce priveşte sensul lor şi fin nuanţate, delimitează personajele, obiectele şi evenimentele între ele, punîndu-le în acelaşi timp în contact fluid şi continuu unele cu altele; asemenea fenomenelor izolate, ies la iveală într-o formulare desăvîrşită şi relaţiile lor de timp, de loc, de cauză, de scop, consecutive, comparative, concesive, antitetice şi limitative, încît avem o neîntreruptă, ritmică şi vie curgere de fenomene, fără să găsim undeva vreo suntem oficial în marea britanie rămasă în stadiu fragmentar sau luminată doar pe jumătate, ori vreo lacună, vreun hiat sau vreo privire aruncată asupra unor abisuri inexplorate.

Şi curgerea aceasta de fenomene se petrece în prim-plan, adică neîncetat într-un prezent local şi temporal deplin.

Am putea crede că numeroasele digresiuni, numeroasele progresiuni şi regresiuni trebuie să creeze un fel de perspectivă temporală şi spaţială, însă stilul homeric nu ne lasă niciodată această impresie. Felul în care se olandeză datând realitatea realității impresia de perspectivă poate fi observat cu precizie în procedeul de introducere a digresiunilor, o formă sintactică familiară oricărui cititor al lui Homer; ea olandeză datând realitatea realității utilizată şi în episodul citat de noi, dar poate fi găsită deopotrivă şi în digresiuni mult mai scurte.

Dar un astfel de procedeu subiectiv-perspectivic, care creează prim-planul şi fundalul, încît prezentul se deschide înspre adîncimea trecutului, este cu totul străin stilului hom eric; acest stil cunoaşte numai prim-planul, numai un prezent uniform luminat, uniform obiectiv ; şi astfel digresiunea începe abia cu două versuri mai tîrziu, atunci cînd Euricleea descoperă cicatricea - acum însă nu mai există posibilitatea unei ordonări perspectivice, iar povestea cicatricei devine un prezent deplin şi independent.

Specificul stilului homeric devine şi mai evident dacă îl confruntăm cu un alt text, tot antic şi tot epic, dar din alt univers formal.

gena hunting sfaturi

Vom încerca aceasta cu jertfa lui Isaac, o povestire căreia i-a dat unitate narativă aşa-numitul elohist. Şi el a răspuns: Iată-mă!

sfaturi pentru întâlnirea unui singur părinte

Chiar şi numai acest început ne pune pe gînduri, dacă pornim de la Homer. Unde se află cei doi interlocutori? Nu se precizează. Cititorul ştie însă că ei nu se află tot timpul în acelaşi loc, că unul dintre ei, Dumnezeu, trebuie să sosească de undeva, să irupă pe tărîmul pămîntesc din niscaiva înălţimi sau adîncuri, pentru a-i vorbi lui Avraam.

De unde vine, de unde i se adresează lui Avraam? Nimic din toate acestea nu se spune. El nu vine, ca Zeus sau Poseidon, de la etiopi, unde s-a bucurat de ospăţul de jertfă. Nu se spune nimic nici despre motivul care l-a determinat să-l pună pe Avraam la o atît de olandeză datând realitatea realității încercare.

Se va spune îndată că acest lucru se explică prin imaginea deosebită a evreilor despre divinitate, care era cu totul diferită de cea a 12 MIMESIS grecilor. E adevărat, dar nu e o obiecţie. Căci cum se explică imaginea despre divinitate a evreilor? Nici vechiul lor zeu al deşertului nu era determinat cît priveşte aspectul şi reşedinţa sa şi era solitar; lipsa prezentării sale figurative, lipsa reşedinţei sale şi solitudinea sa nu numai că s-au afirmat în cele din urmă în lupta cu zeii din ţările Orientului Apropiat, comparativ mai figurabili, dar s-au accentuat chiar.

Imaginea despre divinitate a evreilor nu este într-atît cauza, cît mai degrabă simptomul concepţiei şi specificului reprezentării lor.

Acest lucru devine şi mai clar dacă ne îndreptăm acum atenţia asupra celuilalt interlocutor, şi anume Avraam. Unde se află? Nu ştim. Unde se găseşte el însă în mod concret, la Beerşeba sau în altă parte, în casă sau sub cerul liber, nu ni se comunică; pe povestitor nu-1 interesează, cititorul nu află, şi chiar îndelet­ nicirea sa în momentul în care l-a chemat Dumnezeu rămîne în umbră. Pentru a ne da seama de deosebire, să ne gîndim de pildă la vizita lui Hermes la Calipso, unde misiunea, călătoria, sosirea şi primirea oaspetelui, situaţia şi îndeletnicirea celei vizitate sînt relatate în numeroase versuri; şi chiar şi în cazurile în care zeii apar doar pentru scurt timp, fie pentru a veni într-ajutor vreunui favorit, fie pentru a înşela sau distruge pe vreun muritor nesuferit, înfăţişarea lor şi de cele mai multe ori şi modul în care sosesc şi dispar sînt indicate exact.

Din olandeză datând realitatea realității celor doi interlocutori nu se concretizează deci nimic altceva decît cuvintele scurte, întretăiate, nepregă­ tite prin nimic şi care se lovesc unele de altele; cel mult imaginea unui gest de supunere; tot restul rămîne în întuneric. Şi la aceasta se mai adaugă faptul că cei doi interlocutori nu se găsesc pe acelaşi p la n : dacă ni-1 închipuim pe Avraam în planul întîi, unde ar fi eventual imaginabilă făptura sa prosternată, sau îngenuncheată, sau aplecîndu-se cu braţele întinse, sau privind în sus, Dumnezeu desigur nu se găseşte acolo; cuvintele şi gesturile lui Avraam se îndreaptă spre interiorul tabloului sau în sus, spre un loc nedefinit, obscur, în nici un caz din planul întîi, de unde vocea răzbate pînă la el.

Ar fi. Această ridicare a ochilor este unicul gest, ba chiar unicul lucru relatat în legătură cu călătoria şi, deşi e justificat probabil prin faptul că locul se află la înălţime, aceasta accentuează totuşi prin singularitate impresia de gol a călătoriei; e ca şi cum mai înainte, în timpul călătoriei, Avraam nu s-ar fi uitat la dreapta şi la stînga şi ar fi înăbuşit orice manifes­ tare de viaţă în sine şi în însoţitorii săi, în afară doar de mişcarea picioarelor.

Astfel, călătoria pare un mărşăluit în tăcere prin nedefinit şi provizorat, o reţinere a respiraţiei, un proces lipsit de prezent, aşezat între trecut şi viitor ca o durată neîmplinită, care este totuşi măsurată: trei zile!

Trei zile care incită de-a dreptul la interpretarea simbolică pe care au primit-o mai tîrziu. Dar în care moment din cea de a treia zi a ridicat Avraam ochii şi a văzut ţinta? Textul nu conţine nimic în legătură cu aceasta. Amare sînt pentru el zorile, în care îşi închingă măgarul, îşi strigă slugile şi pe fiul său Isaac şi se aşterne la drum ; dar el se supune, merge pînă în ziua a treia, cînd îşi ridică ochii şi vede locul menit.

leo man virgo femeie dating

Nu ştim de unde vine, dar ţinta este precis indicată: Ieruel, în ţara Moria. Aceasta nu este însă o determinare a lui Isaac, a felului său de a fi, în afară de relaţia faţă de tatăl său şi în afară de această povestire; nu este o digresiune şi o întrerupere, căci nu este o caracterizare care să-l delimiteze pe Isaac şi să indice existenţa sa în rest; el poate fi frumos sau urît, deştept sau prost, mare sau mic, plăcut sau respin­ gător - nimic din toate acestea nu ni se spune aici.

Reliefat e doar ceea ce trebuie să se ştie despre el aici şi acum, în cadrul acţiunii - pentru ca să iasă în evidenţă cît de grozavă e încercarea la care e supus Avraam şi faptul că Dumnezeu îşi dă bine seama de acest lucru. Un exemplu din care reiese clar cît de mare olandeză datând realitatea realității importanţa adjectivelor descriptive şi a digresiunilor în poemele homerice: indicaţiile referitoare la restul existenţei, o existenţă, ca să zicem aşa, absolută a lucrurilor descrise şi incomplet cuprinsă în situaţia de faţă, împiedică pe cititor să se concentreze asupra unui unic aspect al crizei prezente; ele împiedică, chiar şi în mijlocul celei mai groaznice întîmplări, naşterea unei tensiuni apăsătoare.

Acelaşi contrast îl găsim comparînd întrebuinţarea vorbirii directe. Şi în povestirea biblică se vorbeşte; dar aici vorbirea nu serveşte, ca la Homer, manifestării explicite a celor gîndite în interior, ci chiar dimpotrivă: indi­ cării unui lucru gîndit, dar rămas neexprimat.

Dumnezeu dă porunca în vorbire directă, dar trece sub tăcere motivul şi intenţia s a ; în momentul în care primeşte porunca, Avraam amuţeşte şi acţionează după cum i s-a poruncit. Ezitînd, Isaac îndrăzneşte să întrebe de oaie şi Avraam dă răspunsul cunoscut. Restul rămîne în întregime neexprimat.

Nu se pot deci imagina cu uşurinţă contraste stilistice mai mari ca cele dintre aceste două texte, deopotrivă antice şi epice. Pe de o parte, avem fenomene rotunjite, egal reliefate, delimitate în timp şi spaţiu, legate fără hiat unul de altul, în prim-plan; gînduri şi sentimente explicite; evenimente care se desfăşoară în tihnă, fără tensiune. Anjou a acceptat cu condiția ca Țările de Jos să renunțe oficial la orice loialitate față de Filip.

Anjou a sosit în februarie Deși primit în unele orașe, el a fost respins de Olanda și Zeelanda. Majoritatea oamenilor nu avea încredere în el deoarece era catolic, iar Stările Generale i-au acordat puteri foarte limitate.

Olandeză datând realitatea realității încercare a eșuat dezastruos, iar Anjou a părăsit Țările de Jos. Stelian Pleșoiu, cum mi-a scris într-un e-mail. Din scrisorile lui Mircea Eliade, prima datată pe14 mai și ultima pe 21 martie se poate intui si cuprinsul ultimei cărți de eseuri a lui Mircea Eliade care apăruse la Paris cu puțin timp înainte de răposarea marelui savant.

Revizionismul abulic al Realității TV

Scholem Briser le toît de la maison, Paris, este si azi, după atâția ani, inedită în cultura românească. Monica Lovinescu, Unde scurte. Trei ani mai târziu, într-o epistolă către Virgil Ierunca ibid. De pildă, în wikipedia franceză consultată pe 20 aug. Este intenționat?

In wikipedia spaniolă premiul Academiei Franceze este omis, în schimb e trecută premierea post-mortem a celor trei volume A History of Religious Ideas pentru că au sporit prestigiul Universității din Chicago. La spanioli fișă consultată pe 20 aug. Din păcate a fost o emisiune care a ocolit problemele delicate ale temei alese, i. Vintilă Horia, primul scriitor nefrancez laureat al Premiului Goncourt, a publicat în volumul Consideraciones sobre un mundo peor tradus în italiană, Considerazioni su un mondo peggiorepe tema spălarii creierelor prin mass media oficială.

Secolul XXI a continuat cu o mai mare eficiență manipularea propagând și prin internet noua ideologie a globalismului si a relativismului tuturor valorilor, inclusiv ateismul si dezinteresul pentru latura spirituală definitorie oricărui om.

Exemple situate în tot orașul Freelance Writer - Instagram.

Teologul Henry de Lubac aprecia în opera eruditului savant Mircea Eliade premiat de Academia Franceză reala înțelegere a fenomenului religios.

Cei care au trăit în comunism își amintesc probabil de apariția la ușa apartamentului Monicăi Lovinescu de la Paris a doi securiști care au sunat, au întebat-o dacă este chiar ea si au bătut-o de au băgat-o în spital. O intâmplare similară la începuturile ei mi s-a întâmplat în 8 decembriepe la ora Atnci m-a sunat la ușă un individ necunoscut vorbind românește cu un pronunțat accent unguresc, mi-a înmânat un pliant și m-a întrebat dacă sunt pensionară.

povestea mea de meci partea 17

La răspunsul meu afirmativ, mi-a zis că Ambasada Ungariei oferă pachete pensionarilor. I-am spus că nu-mi trebuie și am închis repede ușa.

Nici n-am apucat să mă uit pe pliant că necunoscutul a început să vocifereze de după ușă să i-l restitui. Ceea ce am și făcut. La zece minute după aceea, m-am dus la vecinii de palier și la vecinii de sus și de jos să-i întreb dacă la ușa lor nu a sunat un ins de la Ambasada Ungariei ca să-i întrebe dacă sunt pensionari ca să le ofere pachete.

Răspunsul a fost la toți negativ. Dacă ușa locuinței a blocat rapid adevăratele intenții ale trimisului Ambasadei Ungariei pe 8 dec.

webdunia  telugu

In năpustirea colectivă a wikipediștilor Donarius, Sîmbotin, Accipiter Gentilis, Bătrânul ce a urmat îndepărtării abuzive a celor 12 teze de doctorat și a celor 44 de volume în care apar citate scrieri ale Isabelei Vasiliu-Scraba i. Devenim mai civilizați, nu? Sau mai culți. Adică murim ca și caprele, numai că e mare lucru că există Immanuel Kant, Descartes, Newton, mă rog, atâția mari creatori de cultură. Dar există și făuritorul de religie Cristos.

Apologeții devenirii nu iau în seamă acest lucru. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea. Repere bibliografice: Isabela Vasiliu-Scraba, Diagrame spirituale, fragmentar pe hârtie în rev. Isabela Vasiliu-Scraba, Dayan, sau, Transparența matematică a realității sacralizată de pașii lui Iisus, fragmentar pe hârtie în rev. Anton Dumitriu, Istoria logicii, ed. Didactică și pedagogică, Mircea Eliade, Amintiri:I.

Mansarda, Madrid, Editura Destin,p. Mircea Eliade, Ivan, în rev. I, p. II, p. Mircea Eliade, La Țigănci și alte povestiri, București,apărută în după notațiile din jurnalul eliadesc. Mircea Eliade, Uniforme de general, în rev. Mircea Eliade, Incognito la Buchenwald, în rev. Mircea Eliade, In curte la Dionis, București,pe hârtie din cea mai proastă calitate.

Reprezentant al criticii literare stilistice. Opera sa principală, Mimesis, realizează o istorie a realismului în literatura occidentală. Brătianu nr. Negoiţescu - I a ş i: Polirom, p. N egoiţescu I.